Un bărbat de30 de ani a fost prins sub un mal de pământ în timp ce curăța o fântână. Tragedia s-a petrecut sâmbătă, în localitatea suceveană Pojorâta.
„Sâmbătă, în jurul amiezii, trei bărbați lucrau pentru curățarea unei fântâni, iar malul acesteia s-a surpat peste unul dintre ei. Bărbatul a fost surprins sub un strat de aproximativ doi metri de pietre și pământ”, arată ISU Suceava.
La fața locului, s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii specifice acestui tip de intervenție. De asemenea, ca resurse medicale, au fost alocate un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În sprijinul echipajelor, la locul evenimentului au intervenit și două buldoexcavatoare, de la Comitetul Local pentru Situații de Urgență Pojorâta.
„După aproximativ 8 ore de muncă asiduă, pompierii au reușit să ajungă la victimă. Din fericire, aceasta este conștientă și cooperantă. În momentul de față este evacuată și va fi preluată de cadrele medicale”, arată ISU Suceava.