FC Botoșani invită spectatorii să vină cu jucării la ultimul meci al anului. Acestea vor fi colectate și donate copiilor săraci

stadion fc botosaniFC Botoșani invită spectatorii să vină cu jucării la ultimul meci al anului. Potrivit oficialilor clubului, jucăriile colectate vor fi date copiilor săraci.

Luni, FC Botoșani va întâlni pe teren propriu Dinamo.

În pragul sărbătorilor de iarnă, ne aducem aminte, o dată în plus, de cei cu care destinul nu a fost prea darnic, ce pot doar să viseze la lucruri care nouă, celorlalți, ni se par de multe ori banale. Crăciunul este despre empatie, despre dăruire și despre bucuria de a citi o clipire de speranță în ochii celorlalți. Și, pentru că ne dorim să credem că FC Botoșani continuă să reprezinte un factor major de influență în cadrul comunității locale, ne-am decis să adunăm din nou oamenii de bine pentru un scop nobil: așternerea unor zâmbete sincere pe chipurile unor micuți fără posibilități. Așadar, luni, la ultima partidă a anului 2023, de pe teren propriu, cu Dinamo București, vă așteptăm pe cât mai mulți dintre voi să aduceți la stadion câte o jucărie, precum un ursuleț de pluș, o mașinuță sau o păpușă, care să ajungă la micuții din familii defavorizate. Acestea vor fi colectate de către echipa noastră de voluntari și donate pentru a aduce magia Crăciunului în casele, sufletele și pe chipurile celor mici. Există un Moș Crăciun în fiecare dintre noi. Putem contribui la bucuria unui copilaș printr-un gest extrem de mic. Împreună putem crea o lume mai bună, o lume în care fiecăruia dintre noi să îi placă să trăiască și să dăruiască”, este mesajul transmis de reprezentanții FC Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *