O firmă de construcții din Botoșani a intrat. de curând, în insolvență, în baza unei sentințe a Tribunalului Botoșani. Este vorba de societatea comercială Delta Spartans Construct SRL, care a intrat în insolvență la cererea Direcţiei Generale Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani.
Firma administrată de Marian Gheorghe Grădinaru, are ca obiect principal de activitate „Lucrări de construcții a cladirilor rezidentiale și nerezidențiale”. Aceasta nu a mai depus bilanț din 2020, atunci când a avut o pierdere de 35.516 lei, la o cifră de afaceri de peste trei milioane de lei. În 2020, Delta Spartans Construct SRL avea 17 angajați.
Tribunalul Botoșani a numit ca administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă LEXRO INSOLV SPRL.
Solutia pe scurt:
Admite cererea formulată de creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, în contradictoriu cu debitoarea SC DELTA SPARTANS CONSTRUCT SRL. În temeiul art. 72 alin. (6) rap. la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei SC DELTA SPARTANS CONSTRUCT SRL. În temeiul art.73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Desemnează administrator judiciar provizoriu practicianul în insolvenţă LEXRO INSOLV SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 lei. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate documentele informaţiile cerute cu privire la activitatea ?i averea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurilor patrimoniale efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii. În temeiul art. 101 alin.(1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune ca administratorul judiciar să efectueze, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, inventarierea bunurilor din averea debitoarei, luând măsuri pentru îndeplinirea, acolo unde este cazul, a formalită?ilor de publicitate prevăzute de art. 101 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la data de 19.01.2024. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport prin care să propună fie intrarea debitoarei în faliment în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, până la data de 29.12.2023.
Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 23.01.2024. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 12.02.2024. Fixează termenul pentru afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor la 07.03.2024. Fixează şedinţa adunării creditorilor la data de 16.02.2024, orele 10:00, la sediul administratorului judiciar, prilej cu care se va pune în discuţie confirmarea desemnării acestuia şi onorariul. Dispune trimiterea, de îndată şi, în orice caz, cu cel pu?in 10 zile înainte de împlinirea termenului limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a crean?elor, a notificărilor arătate mai sus către toţi creditorii, de către administratorul judiciar numit în prezenta cauză. În temeiul art. 76 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune comunicarea sentinţei de deschidere a procedurii către judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul debitorului declarat la registrul comerţului, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune trimiterea de către administratorul judiciar, potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, a notificării deschiderii procedurii către debitor, asociaţi, acţionari, creditori şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani în vederea efectuării menţiunii corespunzătoare, precum ?i publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă ?i într-un ziar de largă circula?ie. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar.
Dispune indisponibilizarea părţilor sociale în registrul special de evidenţă. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de două zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. În temeiul art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune, în sarcina administratorului judiciar, obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu indicarea, dacă este cazul, a stadiului efectuării inventarierii, cu justificarea cheltuielilor, cu arătarea onorariului încasat ?i a modalită?ii de calcul al acestuia, la fiecare termen de continuare a procedurii, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 21.02.2024. Executorie. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicarea sentinţei prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolven?ă, cale de atac care se depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 13.12.2023.
FOTO Accident cu pagube uriaşe la Botoşani. Cinci maşini au fost distruse pe o stradă din municipiu