Cristi Borcea, în lacrimi când a auzit anunțul lui Valeriu Iftime. ”Să salveze ce mai e de salvat”

foto digisport

FC Botoșani va primi vizita lui Dinamo luni, de la ora 20:00, în etapa cu numărul 20 din SuperLigă. Cristi Borcea, fostul finanțator al lui Dinamo în perioada 1998-2012 , a declarat că a avut lacrimi în ochi când a auzit ce decizie vrea să ia Valeriu Iftime dacă echipa sa va pierde cu ”Câinii”. Omul de afaceri a mărturisit că își dorește ca Dinamo să se salveze la finalul acestui sezon, potrivit Digisport

”Când am auzit declarația lui Iftime, că trage obloanele dacă nu bate pe Dinamo, mi-au dat lacrimile. Ar trebui ca, în al 12-lea ceas, cei care conduc să se mai uite în arhivă, să vadă ce a fost Dinamo.

Când eram pe locul doi, suporterii ne umpleau gardurile cu mesaje. Sper să aducă jucători, să facă transferuri și să salveze ce mai e de salvat. Cred că vor reuși, sper, îmi doresc asta.”, a declarat Cristi Borcea, potrivit ProSport.

Valeriu Iftime: ”Dacă ne bate Dinamo, gata, închidem, tragem obloanele!”

FC Botoșani se află pe ultimul loc din SuperLigă înainte de meciul cu Dinamo. ”Câinii” au doar un punct în plus față de moldoveni.

”Ce să facem?! Fotbalul e un joc, câștigă unul, pierde altul. Până la urmă, dacă nu vom mai fi în Liga 1 nu va veni sfârșitul lumii, deși ar fi păcat, pentru noi. Cu Dinamo verificăm ultimul pașaport de a ne mai lupta în acest campionat.

Dacă ne bate Dinamo, gata, închidem, tragem obloanele! Dacă vom câștiga, nu înseamnă că ne putem salva, dar am avea o speranță, că putem juca mai bine.

Totuși, FC Botoșani a făcut ceva prin fotbalul românesc în ultimii ani, jucătorii de aici nu s-au confruntat cu astfel de situații precum cea din acest sezon.

Am vorbit cu Victor Dican (căpitanul echipei) și cu ceilalți, OK, nu suntem Manchester City, dar le-am atras atenția că pot intra în istoria negativă a clubului ca antieroi”, a spus Valeriu Iftime, potrivit GSP.ro.

FOTO Nou la Botoșani! O tânără antreprenoare a deschis ”Carmangeria familiei tale” cu produse de cea mai înaltă calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *