În perioada sărbătorilor de iarnă, cetăţenii desfăşoară o serie de activităţi în gospodării pentru pregătirea preparatelor din carne. Afumarea produselor specifice Crăciunului este una dintre activități, iar aceasta trebuie să se desfășoare în anumite condiții pentru a preveni incendiile.
Astfel, ISU Botoșani recomandă cetățenilor să aibă în vedere repectarea următoarelor reguli:
– afumătorile nu trebuie amplasate în apropierea clădirilor, a depozitelor de furaje, în magazii, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile;
– se recomandă ca acestea să fie făcute din cărămidă şi materiale incombustibile;
– este interzisă folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor, prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului;
– afumătorile trebuie curățate, astfel încât să se evite scurgerea grăsimii de pe preparatele din carne în locurile fierbinți sau în contact cu sistemul de producere a fumului.