Punctul de frontieră de la Rădăuți-Prut va fi adus la cele mai înalte standarde europene. Autoritatea Vamală Română a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construirea Biroului Vamal de Frontieră Rădăuți-Prut. Valoarea totală a proiectului, inclusiv a dotărilor, se ridică la 8 milioane de euro.
„Împreună cu echipa PSD Botoșani am susținut importanța acestui proiect pentru județul nostru. Astfel, containerele și tonetele de la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut vor fi înlocuite cu clădiri moderne. Se vor amenaja 10 benzi de acces, câte cinci pentru intrarea și ieșirea din țară, se va deschide tranzitul pentru transportul autocarelor și camioanelor de mărfuri, nu doar pentru autoturisme cum este acum”, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu.
Noul ansamblu de clădiri al Punctului Vamal Rădăuți-Prut va cuprinde o clădire principală, o clădire secundară și alte două clădiri anexe, birouri, depozit de mărfuri, spații pentru verificarea mașinilor mari, grupuri sanitare, vestiare, chicinete, săli de mese, camere de odihnă, camere pentru azilanți, săli de control pentru bagaje, zonă pentru persoane cu dizabilități, toate cu dotările necesare pentru personalul instituțiilor implicate și pentru cei care vor traversa frontiera.
„Avem nevoie în județul Botoșani ca punctele de frontieră să fie moderne și funcționale și să asigure fluența traficului rutier și activităților economice dintre România și Republica Moldova. Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut este un obiectiv care trebuie realizat, mai ales că este așteptat de mult timp, atât de cetățenii români, cât și de cei moldoveni. Le mulțumesc colegilor mei care au fost alături de mine, încă de la primele demersuri pe care le-am început când eram senator pentru realizarea acestui obiectiv de investiții”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Aceasta a reamintit că, în contextul creșterii traficului rutier între România și Ucraina și în urma demersurilor făcute de către Consiliul Județean Botoșani pentru operaționalizarea Vămii Racovăț, la începutul anului, Guvernul României a aprobat un Memorandum în care s-au estimat și cheltuielile necesare pentru modernizarea punctelor vamale Racovăț și Rădăuți-Prut, preluarea și modernizarea a trei sectoare de drum județean, precum și modernizarea unor porțiuni din DN29A, Vamă – Pod Rădăuți-Prut. Valoarea totală a investițiilor prevăzute în Memorandum pentru județul Botoșani se ridică la 90 de milioane de lei.