O întreagă rețea se ocupă, de cel puțin 5 ani, cu fraudarea concursurilor de angajare de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, susțin procurorii Direcției Naționale Anticorupție. În schimbul a mii de euro, bijuterii sau la intervenția unei persoane care deține o funcție politică importantă în județ, rotițele acestui mecanism sunt puse în mișcare, mai arată procurorii anticorupție. Un fost manager al spitalului este unul dintre cei peste 10 reprezentanți ai unității sanitare urmăriți penal de DNA în acest caz.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au făcut miercuri, 13 decembrie, percheziții în 92 de locații din Iași și Botoșani. Printre aceste locații se numără și Spitalul Județean Mavromati, Consiliul Județean Botoșani, dar și sediul Partidului Social Democrat, filiala Botoșani.
Într-un comunicat de presă, parchetul anticorupție a transmis că perchezițiile vizează „fraudarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea unor posturi vacante” din cadrul spitalului, concursuri sau examene ce au avut loc în ultimii 5 ani.
„Pila și banii” – potrivit probelor din dosar – sunt „principiile” care au ghidat în ultimii ani angajările din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani. Anchetatorii subliniază că este vorba de un fenomen amplu care datează încă din 2015 și care pune în pericol siguranța pacientului, scrie context.ro.
Din ancheta DNA reiese că un post de asistent medical putea fi „cumpărat” cu sume de la 8.000 până la 15.000 de euro, în timp ce pentru alte posturi (cum ar fi cel de brancardier sau îngrijitor), cu sume de la 2.000 la 5.000 de euro.
„Legea junglei” de la Botoșani, așa cum e descrisă de un martor din dosar, are două aspecte cheie. Cel care își dorește să obțină un post apelează la diverse persoane intermediare (cum ar fi rude, angajații spitalului, vecini sau apropiați) sau chiar la persoane din cadrul Spitalului Județean de Urgență, care, apoi, recomandă la rândul lor o persoană cu putere de influență. Fiecare, în funcție de „relațiile” pe care le are, urmează apoi un parcurs diferit.
Singura cerință obligatorie depistată de procurori a fost ca fiecare candidat la concurs să obțină cel puțin nota 7 la subiectul scris (adică nota de trecere), pentru ca cei care se ocupau de fraudarea concursurilor să poată avea o justificare în cazul unui posibil control, arată sursa citată.
De la manager până la economiști, urmăriți penal de DNA
Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani, Doina Caba, soțul ei, patru medici șefi sau coordonatori de secție, trei asistenți șefi și mai mulți funcționari administrativi ai unității sanitare sunt urmăriți penal în acest caz.
Doina Caba este urmărită penal pentru 10 infracțiuni de luare de mită. Suma pe care procurorii spun că ar fi primit-o este de 8.000 de euro de persoană, dar nu s-a rezumat doar la bani. Fostul manager al spitalului ar mai fi primit, în schimbul favorurilor, bijuterii de aur sau ceasuri.
La unul dintre concursurile pe care le-ar fi fraudat, fiind președintele Comisiei de concurs, Doina Caba l-ar fi pus pe soțul său, Dinu Caba, să îi dea subiectele de examen unei persoane. Inclusiv finul fostului manager de spital ar fi beneficiat de intervenția ei și a obținut un post de șofer.
În alte cazuri, fostul manager ar fi primit inele de aur pentru că a aprobat transferul unor alte persoane între diverse secții ale spitalului, mai susțin procurorii.
„Pilele” despre care vorbesc procurorii DNA în cazul Botoșani ajung până la reprezentanții Consiliului Județean Botoșani, în special cei care răspund de Sănătate, dar și la primari sau viceprimari ai unor orașe din județ – Săveni și Drăgușeni.
Procurorii au interceptat o conversație purtată de Doina Caba cu vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani (PSD), Dorin Birta, despre un post de farmacist în cadrul spitalului, iar din probele adunate susțin că Birta a intervenit pentru a obține acel post pentru o persoană anume.
Despre Dorin Birta procurorii mai susțin că au descoperit că a schimbat mesaje cu o altă candidată care a obținut un post de asistent medical debutant pe secția ORL a spitalului, în 2022.
Nu mai este un secret pentru nimeni ca , pentru a reusi sa ocupi un post intr- o institutie in Botosani cel putin , trebuie sa ai apartenenta politica de sluga, sa ai pile si mama sau tata sa fi fost sau sa fie ,,cineva,, de pe la alta institutie , politie, pompieri si alte structuri
Pacat , trebuiau sa se opreasca si la prefectura si sa traverseze strada si la Apia …….. sa nu mai faca un alt drum
INSTITUTIILE STATULUI SUNT CAPUSATE DE HAITELE POLITICE !
60% DIN ANGAJATI CARE NU SUNT RUDE AU DAT SPAGI , ALTFEL NU TE POTI ANGAJA !
SE STIE CA UNDE TE DUCI LA CONCURS ESTI AMANT , ESTI AGRESAT CU CHESTIOARE COMPLEXE , INDEPARTAT DE HAITELE POLITICE CA NU ESTI DE AL LOR!