Circulația autoturismelor va fi restricționată, duminică, 17 decembrie, pe mai multe străzi din municipiul Botoșani, pentru desfășurarea Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ,,Din străbuni, din oameni buni…”,
Astfel, între orele 11.00 – 12.00, circulația rutieră pe traseul Piața Revoluției – str. Cuza Vodă – str. Nicolae Iorga – str. Calea Națională – Direcția Muncii – str. Cuza Vodă – Piața Revoluției va fi restricționată de echipaje de poliție pentru a permite deplasarea fără incidente a Paradei formațiilor.
De asemenea, va fi închisă circulația pe strada Cuza Vodă, pe sectorul cuprins între strada Ștefan Luchian și strada Marchian, între orele 12.00-22.00, în data de 17 decembrie, cu ocazia desfășurării acestui festival, potrivit unei dispoziții date de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.