Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a sfinţit, duminică, troiţa de la podul Buhai, din cartierul cel mai afectat de inundaţiile din 2010 din municipiul Dorohoi. Monumentul a fost ridicat de autorităţile locale pentru a-i omagia astfel pe cei şase dorohoieni care şi-au pierdut viaţa în catastrofa de anul trecut.
„Nu se putea un semn mai potrivit decât această multitudine de cruci aşezate într-o singură cruce pentru a aminti ceea ce s-a petrecut atunci. Întreg oraşul a fost răscolit în măruntaiele sale şi la propriu şi la figurat. Au murit oameni, i-am pomenit atunci, îi pomenim și acum. Unele persoane şi-au pierdut avutul, speranţe care au fost spulberate într-o singură clipă, dar ce e val, ca valul trece. Oamenii au fost cuprinşi de emoţie aici şi pretutindeni în ţară, au rămas, însă preocupaţi cu durerea lor cei atinşi de furia apelor. Au fost oameni ajutaţi, au fost de asemenea şi oameni care au rămas cu durerea lor „, a afirmat ÎPS Teofan.