Un șofer din Botoșani, băut bine, s-a speriat când a văzut polițiștii și a făcut o manevră bruscă. Oamenii legii au pornit în urmărirea lui și l-au prins la scrut timp.
Incidentul a avut loc sâmbătă, 9 decembrie 2023, când polițiștii rutieri au observat, pe strada Primăverii, un autoturism al cărui conducător auto a schimbat brusc direcția de deplasare, la vederea autospecialei de poliție.
„Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, reușind să-l intercepteze în scurt timp, stabilindu-i identitatea în persoana unui tânăr de 34 de ani, din municipiul Botoșani. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.