Primăria oraşului Ştefăneşti, organizează concurs pentru ocuparea a două posturi contractuale de execuție, în perioada 8-10 ianuarie 2024, proba scrisă și interviu.
Astfel, a fost scos la concurs un post de asistent medical 2 (postliceală) – în cadrul structurii Unitate de îngrijire la domiciliu, Compartiment Centru de zi pentru persoane vârstnice și Unitate de îngrijire la domiciliu în cadrul Direcția de Asistență socială a Primăriei orașului Ștefănești.
Primaria mai angajează un asistent social cu studii superioare, debutant în cadrul structurii Unitate de îngrijire la domiciliu, din Direcția de Asistență socială. Dosarele de înscriere se depun până pe 22 decembrie.
Pentru asistent medical se cer studii postliceale sanitare absolvite cu diplomă în specialitatea de asistent medical generalist; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minim 6 luni; să prezinte certificat de membru O.A.M.M.R.; să prezinte aviz anual pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist.
Pentru asistent social; nivelul studiilor: absolvent cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul Asistență socială, specializarea Asistență socială; aviz de exercitare a profesiei emis de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: nu se solicită. Pentru ambele posturi, proba scrisă are loc pe 8 ianuarie iar interviul pe 10 ianuarie.