Elevii Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” Botoșani vor susține, pe 18 decembrie, un spectacol caritabil intitulat ” Vis de Crăciun”.
Spectacolul va avea loc la Casa Sindicatelor Botoșani, la ora 16.00, și va fi dedicate elevilor din școală cu situație material precară. Donația minima de spectator este de 20 lei.
În cadrul spectacolului, elevii vor cântat colinde, vor dansa și vor prezenta o scenetă în spiritul sărbătorilor de iarnă. La evenimentul din acest an au fost invitați 25 de elevi și cinci cadre didactice de la Instituția Publică Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” Bălți, Republica Moldova, cu care liceul botoșănean a fost implicat într-un proiect transfrontalier.
”Noi avem un parteneriat educational din 2016 cu liceul din Bălți cu care am dezvoltat proiectul transfrontalier, care s-a încheiat în 2022”, a declarat prof. Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.
Potrivit reprezentanților Colegiului Național ”Mihai Eminescu” această manifestare a devenit o tradiție din anul 2013, întreruptă în pandemie, când profesorii unității de învățământ au ales să meargă și să colinde în instituții publice pentru a ajutora elevi nevoiași sau bolnavi din liceu.