Vlad Miron, fratele Alexandrei Ivanov, mămica moartă la maternitate la 25 de ani, cere dreptate pentru sora sa la doar câteva luni de la tragedia care a zguduit o țară întreaga. Vlad Miron a explicat că decizia autorităților este una corectă, dar nu și suficientă, în cazul medicului care i-a lăsat sora să sufere în agonie timp de șapte ore.
”Este o decizie cât se poate de corectă. Nu prea mă încântă prea mult, pentru că deciziile astea trebuiau luate de mult, dar știți cum e niciodată nu e prea târziu. Referitor la fișa postului, eu chiar consider că nu s-a respectat aproape nimic, în afară cred că decât de preluarea pacientului. Ce a mai zis doamna doctor că era o profesionistă… vreau să o contrazic, pentru că am auzit mai multe opinii despre acest medic, de la pacienți, asistenți chiar și alți medici din maternitate care au spus că în ultima vreme era dezastru. Eu vreau să i se retragă dreptul de a mai practica medicina. Pentru că dacă acum dat-o afară de aici, poate să se ducă în altă parte, la privat sau la Iași, la orice cabinet și spital din țară. Atunci când o să-i retragă dreptul de a mai practica, atunci putem spune că este un pas corect. (…) Ca să lași un om să se chinuie atâtea ore, asta nu mai e crimă, se numește sadism. Nu vreau să par un om rău, dar trebuie să se ia decizii care să dea un exemplu pentru toată lumea.”, a declarat, pentru Euronews.ro, Vlad Miron.
Doctorița Mariana Pitrop a fost dată afară de la Maternitatea Botoșani
Comisia de disciplină a Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani a decis desfacerea contractului individual de muncă a medicului Mariana Pitrop, începând cu 1 decembrie pe motiv că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în cazul Alexandra Ivanov.
Potrivit medicului Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani, Comisia de disciplină a spitalului a mai anchetat, pe lângă medicul de gardă, și asistenta și infirmiera care au fost de gardă pe 18 august.
”În urmă cu două luni, Comisia de disciplină a Spitalul Județean a început o anchetă legată de decesul Alexandrei Ivanov. În această comisie de disciplină a fost anchetat personalul medical care a desfășurat activitatea medicală în data de 18 august 2023 iar în urma raportului de cercetare disciplinară, ne referim aici doar activitatea administrativă a personalului medical care a avut activitate în garda din 18 august 2023, s-au făcut propuneri pentru cele trei persoane, respectiv infirmieră, asistentă și medicul de gardă. În ceea ce privește doamna infirmieră nu s-a luat nicio măsură din punct de vedere administrativ, în ceea ce privește asistenta din garda de 18 august a primit sancțiune cu diminuarea salariului pe o perioadă de trei luni iar în ceea ce privește medicul de gardă din 18 august, propunerea comisiei de disciplină a fost desfacerea contractului individual de muncă”, a declarat medicul Monica Adăscăliței.
Salariul asistentei a fost diminuat cu 10% timp de trei luni. Decizia luată de Comisia de disciplină a Spitalului Județean i-a fost adusă la cunoștință medicului Mariana Pitrop, care de la moartea Alexandrei Ivanov s-a aflat în concediu de odihnă.
”A fost o anchetă administrativă. Pe partea medicală este o anchetă penală în curs de desfășurare. Activitatea desfășurată de doamna doctor în timpul gărzii în ceea ce privește regulamentul intern, fișa postului, procedurile, protocoalele nu au fost respectate”, a precizat Adăscăliției.
Membrii Comisiei de disciplină a spitalului, formată din medici specialiști, juristul spitalului și asistenți medicali au decis în unanimitate desfacerea contractului individual de muncă a doctoriței Mariana Pitrop. Decizia poate fi însă contestată.
Tu si sotul sunteti multumiti de masinile luate din donatii ? Probabil nu erau pentru copii bani aia…era pentru voi sa va luati masini…ipocritilor