Fonduri europene pentru modernizarea oraşului Flămânzi. Constantin Pitorac, primarul oraşului Flămânzi, a declarat că joi a semnat contractul de finanţare pentru Planul integrat de dezvoltare a oraşului Flămânzi, proiectul care se va derula urmând să fie unul din cele mai importante derulate în ultimii 20 de ani. Astfel, proiectul vizează reabilitarea infrastructurii, monitorizarea video a unor zone mai aglomerate din oraş şi înfiinţarea unui centru de afaceri.
„În cadrul proiectului de infrastructură avem de modernizat zece străzi pe o lungime totată de 11 kilometri, două poduri din beton peste pârâul Tulburea şi peste Varniţa, modernizarea a 14 staţii auto şi a 4500 mp de trotuare. În ceea ce priveşte monitorizarea video, vom avea 45 de camere video cu care vor fi monitorizate punctele mai fierbinţi din localitate, iar în ceea ce priveşte centrul de sprijinire al afacerilor este o chestiune care, cu siguranţă, va da un impuls sistemului de afaceri din localitate şi cred că va fi benefic„, a spus primarul oraşului Flămânzi.
Proiectul are o valoare de 5 milioane de euro fără TVA, contribuţia Primăriei Flămânzi fiind de 2%.