Un ciclon polar va ajunge deasupra României și va aduce ninsori în aproape toată țara. Oana Păduraru, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat cum va fi vremea în perioada următoare.
”În zilele următoare, într-adevăr, apare o schimbare atât în aspectul vremii cât și din punct de vedere termic. Este, pe de o parte, avansul unei mase de aer mai rece dinspre latitudini nordice. Pe de altă parte, destul de multă umezeală care vine dinspre partea de sud a continentului, dinspre bazinul mediteranean.
Vor fi precipitații în toată țara, în extindere dinspre partea de sud-vest a teritoriului. La munte și în regiunile estice, în special în zona Moldovei, vor predomina ninsorile iar în celelalte zone vor fi precipitații mixte. Trebuie să facem precizarea că, la început, adică pe parcursul zilei de astăzi, în zonele joase de relief vor fi ploi.
În această noapte ne așteptăm să fie și polei, în special în partea centrală și de nord est a țării, iar cantitățile de apă așteptate pentru partea de sud a teritoriului vor fi mai însemnate și vor depăși 10 15 l/m² și pe arii restrânse chiar 20 l/m².
Tot în sud-estul țării, în zona Dobrogei și a Munteniei, vor fi și intensificări ale vântului cu viteze în general de 40-45 de km/h.
Chiar și în zona Capitalei, în probabilitate mai mare mâine, în a doua parte a zilei, ne așteptam să ningă”, a explicat meteorologul Oana Păduraru la Antena 3 CNN.
Vremea de Revelion
ANM a actualizat prognoza meteo pentru luna decembrie. Vremea va fi schimbătoare cu temperaturi peste cele obișnuite de Revelion.
Meteorologii prognozează precipitații abundente în primele două săptămâni din decembrie, apoi normale perioadei.
Săptămâna 4 – 11 decembrie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice.Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sudest a țării, dar și deficitar în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 11 – 18 decembrie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitvă mai accentuată în regiunile intracarpatice.Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile nordvestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 18 – 25 decembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest
interval în toate regiunile.
Săptămâna 25 decembrie – 1 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile intracarpatice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, potrivit Antena 3 CNN