Un concert de colinde va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoșani, la data de 13 decembrie. Evenimentul „Bucuria Nașterii Domnului” va începe de la ora 17.00, iar intrarea se va face pe bază de invitații care se găsesc în bisericile din parohii.
În mijlocul credincioșilor va fi Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul. Concertul de colinde va fi susținut de Grupul Psaltic „Filotheos” Seminarul Teologic, Corul cântăreților bisericești, Corul parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul”, Grupul vocal instrumental „Anastasis”, Parohia Joldești, Corul Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”, Corala „Raluca Iurașcu”, Centrul Cultural „M. Eminescu” Vorona.