Un ansamblu focloric din Botoşani a cântat românilor din Italia, de Ziua Naţională a României. Este vorba de ansamblul folcloric Mugurelul – Mărgineanca, care, sub bagheta dirijorului Marcel Dupu, a oferit momente de bucurie la peste 250 de români din regiunea Sardinia.
Festivalul „Uniţi în spiritul românesc”, a fost organizat de Asociația ASSOC, în parteneriat cu Filcams Cgil Sardinia și cu sprijin financiar oferit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
„Au fost două zile speciale dedicate Zilei Naționale a României și românilor din Sardinia. Peste 250 de oameni au participat la festival, iar emoția a fost la cote maxime. Evenimentul din Italia a demonstrat că rădăcinile nu se pierd, iar românii, oricât ar fi de departe de casă, simt nevoia de România. Comunitatea din Sardinia s-a pregătit special pentru acest festival, iar doamnele au îmbrăcat costume populare și chiar și-au confecționat rochii în culorile drapelului național”, susţin organizatorii.
La evenimentele din Italia au luat parte şi membrii Ansamblului „Doina Chioarului” din Șomcuta Mare.
Cele două grupuri folclorice din Maramureș și Moldova, plecate special din țară pentru a promova tradițiile noastre și a duce o părticică din România celor aflați departe de casă, au ridicat sala în picioare, astfel încât toată lumea s-a prins în horă.
Florian Sălăjeanu, președintele ASSOC și unul dintre organizatorii evenimentului, a precizat că e nevoie de asemenea întâlniri, pentru că românilor le este dor de ceea ce au lăsat în urmă.
„E o bună modalitate de consolidare a relațiilor dintre ei, dar și de a mai uita de griji. A fost un moment de românism”, a arătat Florian Sălăjeanu.