FOTO Accident produs de un șofer din Botoșani! Doi bărbați au fost răniți

Un accident produs de un șofer din Botoșani a avut loc luni seară, pe DN29, în județul Suceava. Marian C., de 32 de ani, din municipiul Botoșani, conducea un autoturism Dacia Sandero dinspre Dumbrăveni către Salcea, iar la un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul VW Caddy, condus regulamentar din sens opus de către Francisc D., de 57 ani, din oraș Salcea.

Botoșăneanul a suferit leziuni, fiind transport de către ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu: „coloană cervicală, contuzie toracică, contuzie glezna stângă- rănit ușor”, iar suceveanul a suferit leziuni, fiind transport de către ambulanță la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat preliminar cu „TCC, contuzie toraco abdominală stângă, amnezie retrogradă, contuzie glezna stângă, plagă contuzie parietal stânga- rănit ușor”.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Polițiștii fac cercetări pentru „vătămare corporală din culpă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *