Valeriu Iftime (63 de ani), patronul celor de la FC Botoșani, a anunțat numele antrenorului principal din acte al formației din Moldova, după ce în ultima perioadă Andrei Patache (36 de ani) a fost cel care s-a ocupat de pregătirea echipei.
Mihai Ciobanu revine ca principal în acte la FC Botoșani
Mihai Ciobanu (63 de ani) va fi din nou antrenor principal în acte la FC Botoșani, în timp ce secund îi va fi Andrei Patache, după cum a anunțat Valeriu Iftime.
”Am stat si m-am gândit. Am analizat și am discutat cu unul sau altul de prin străinătate și din tară, dar nu am ajuns la niciun numitor comun. Unul îmi cerea mai mult de cât aș fi putut eu să îi dau, altul îmi cerea jucătorul x sau y, iar eu nu i-am putut garanta aducerea lor.
Altul îmi cerea să nu fie niciodată restanțe la salarii, aici să zicem că nu eram departe unul de altul, dar chiar și așa am decis până la urmă să nu las loc de reproșuri. Ba că timpul de pregatire din iarnă a fost prea scurt, ba că nu i-am adus jucătorii ceruți de el, etc, etc.