În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale în Darabani, Săveni, Botoșani, Flămânzi, Bucecea, Săveni și Dorohoi, în cadrul acțiunii BLOCADA, beneficiind de sprijinul jandarmilor și al polițiștilor de frontieră și au intervenit la 54 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creștera gradului de discuplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de draguri sau alte substanțe interzise, în cadrul acestora fiind aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 170.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 16 permise de conducere, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.