Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înalt Prea Sfințitul Teofan s-a aflat, duminică, în mijlocul credincioșilor botoșăneni din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”- Ceir din Todireni. ÎPS Teofan a sfințit casa parohială și trei troițe ridicate pe raza comunei.
La eveimentul religios au fost prezenți și Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, primarul comunei Todireni, Petru Toma, parlamentarul Alexandra Huțu.
Între anii 2020-2023, s-a zidit casa parohială a Parohiei “Sfânta Cuvioasă Parascheva”- Ceir – Protopopiatul Botoșani. Casa parohială, o înlocuiește pe cea veche, demolată urmare a deteriorării cauzate de inundațiile din anii 2019-2020.
”Lucrările de construire s-au realizat la inițiativa și sub îndrumarea preotului paroh Ciprian Onu, prin jertfa enoriașilor parohiei prin grija domnului primar Petru Toma dar și cu sprijinul donatorilor și binefăcătorilor. Aceste osteneli s-au binecuvântat printr-o frumoasă slujbå de sfințire săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. Pentru toate acestea, mulțumim și slăvim pe Atotputernicul Dumnezeu cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, a declarat Doina Federovici.