Un bărbat din municipiul Botoşani, care şi-a lovit propriul fratele cu ciocanul în cap, a fost condamnat, săptămâna trecută, în primă instanţă, la o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „violenţă în familie sub forma tentativei la omor calificat” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”. Sentinţa a fost dictată de magistraţii de la Tribunalul Botoşani, însă poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Botoşăneanul Anton Lipovanu, în vârstă de 53 de ani, este acuzat că, pe 28 iulie 2022, în jurul orei 12.00, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, l-a ameninţat cu moartea şi l-a fugărit pe fratele său, care s-a refugiat în curtea unei persoane.
Agresorul a pătruns în curte şi l-a lovit pe fratele său de mai multe ori cu un ciocan la nivelul capului şi cu pumnii peste corp, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Solutia pe scurt:
Respinge cererea inculpatului de reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, ca neîntemeiată. Condamnă pe inculpatul Lipovanu Anton pentru săvârşirea infracţiunilor de: – tentativă la omor-violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 rap. la 188 alin. 1, 2 Cod penal rap. art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a pedepsei de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi a pedepsei complementare a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi h Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani. – tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută de art. 371 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a pedepsei de 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 38 alin. 2, art. 39 alin. 1 lit. b, art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, contopeşte cele două pedepse principale şi pedeapsa complementară şi aplică pedeapsa cea mai de grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care se adaugă pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi h Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 2 ani.
Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h Cod penal. În temeiul art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsă durata reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 29.07.2022, ora 17:25. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Constată că victima Lipovanu Tudor nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă inculpatul să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 202,39 lei reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 28.07.2022 şi până la data plăţii efective. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.928 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 100 lei pentru faza de judecată, iar suma de 1.828 lei pentru faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29 noiembrie 2023.
Încă o tragedie la Botoșani! O femeie a murit după ce i s-a făcut rău la slujba de la biserică