Un tânăr ofiţer devine şef în Poliţia din Botoşani, în urma unui concurs desfăşurat recent la nivelul inspectoratului. Este vorba de Andrei Dumitru Balan, care a promovat examenul pentru funcţia de şef secţie rurală I la Secţia nr. 3 Poliţie Rurală Hlipiceni.
Inspectorul Andrei Dumitru Balan vine la Botoşani de la Iaşi, acolo unde în 2021 a primit o distincţie din partea conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean pentru rezultatele foarte bune obţinute în activitatea profesională.
Acesta a trecut în corpul ofiţerilor în luna ianuarie 2021, după ce timp de nouă ani a lucrat ca agent de poliţie. În 2012, a terminat Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, fiind încadrat la Secția de Poliție Rurală 2 Ciurea din Iaşi.
Andrei Dumitru Balan s-a înscris pentru şefia Secţiei de Poliţie Rurală 3 Hlipiceni, obţinând la concursul organizat de IPJ Botoşani nota 8,84.
Conducerea IPJ Botoşani urmează ca în perioada următoare să îl numească în funcţie, iar ofiţerul să îşi preia prerogativele de şef.
Motivul tulburător pentru care poliţistul din Botoşani şi-a pus capăt zilelor în cimitir