Fosta şefă a Secţiei Oncologie de la Spitalul Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru 280 de fapte de luare de mită. Ea ar fi primit de la pacienţi bani, dar şi miere de albine, caşcaval, brânză, carne de porc, parfumuri şi alte bunuri.
Aceasta este cercetată în stare de control judiciar.
”Inculpata, în calitate de medic primar oncologie medicală în cadrul Ambulatoriului Oncologie Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, iar în perioada 12.12.2022-19.01.2023, a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20 660 lei şi 750 euro) şi alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În cursul lunii aprilie 2022, în timp ce se afla în Cabinetul Ambulator Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inculpata a acceptat de la aparţinătoarea unui pacient promisiunea de a primi o sumă de bani pentru a prescrie un anumit tratament medicamentos;
”Pe parcursul lunii decembrie 2022, în timp ce se afla în Cabinetul Ambulator Oncologie Medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă ” Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inculpata a primit de la diferiţi pacienţi şi de la aparţinătorii acestora diferite sume de bani şi bunuri pentru acordarea consultaţiei medicale, pentru a prescrie tratament medicamentos, pentru emiterea biletelor de trimitere, pentru emiterea unor reţete medicale cu tratamentul specific, pentru interpretarea unor analize medicale şi prescrierea reţetei cu tratamentul specific”, spun procurorii.
daca ar fi sa faca puscarie , peste 60 % din medici ar trebui sa fie pedepsiti de lege ! la oi poporul roman spaga , ciubucul , mita este o normaliate !
de ce aceasta doctorita este pedepsita ? NU SUNT DEACORD CA UNII SA IA BANI DE LA NOI SI SA NU FIE PEDEPSITI AR ALTII SA FACA PUSCARIE POATE ?