Primul campionat regional de curling, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în parteneriat cu Cornișa Aquapark&Sports Botoșani, va reuni în județul nostru profesori din județele: Iași, Bacău, Suceava, Neamț, Vaslui și Botoșani.
Fiecare echipă are în componența sa cinci membri. „Cupa Cornișa” la curling, ediția I, se va desfășura la baza de Agrement Cornișa AQUA PARK Botoșani, în perioada 08-09.12.2023.
Competiția are drept scop formarea și familiarizarea cadrelor didactice în jocul de curling și promovarea acestui sport în rândul elevilor din învățământul preuniversitar. Obiectivul final vizează organizarea unei competiții de curling în rândul elevilor botoșăneni până la sfârșitul anului școlar 2023-2024.
Curling este un joc de îndemânare, iar curlerii joacă pentru a câștiga și nu pentru a-și umili adversarii. Un jucător adevărat nu va căuta niciodată să își distragă adversarul sau să îl încurce în timpul jocului.
Prima regulă în curling, cea care stă la baza jocului de mai bine de cinci secole, este Spiritul. “The spirit of curling” cere de la fiecare jucător un comportament generos și respectuos, în timpul, dar și în afara competiției. (The Rule Book of Curling), transmite printr-un comunicat Inspectoratul Școlar Județean..