Un tânăr de 18 ani a fost reținut de polițiștii botoșăneni după ce a comis mai multe infracțiuni rutiere. La data de 27 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 18 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și furt în scop de folosință.
”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta ar fi condus un autoturism pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, fară a deține permis de conducere și fiind sub influența alcoolului. Mai mult decât atât, autoturimul pe care îl conducea l-ar fi sustras de la o cunoștință, fără consimțământul acesteia”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.