Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, prin intermediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Botoşani, a cerut Tribunalului Botoşani deschiderea procedurii de insolvenţă în cazul societăţii comerciale GISCG SRL. Societatea respectivă are sediul în localitatea Joldeşti- comuna Vorona şi este administrată de Ovidiu Marcel Mihalache.
Firma a fost creată în 2017, având ca obiect principal de activitatea desfăşurarea de „lucrări de instalaţii electrice”. Societatea a depus bilanţuri contabile la Fisc doar pentru primii doi ani de activitate, respectiv 2017 şi 2018.
În 2018, aceasta a avut o cifră de afaceri de 20.879 de lei şi un profit de 14.971 lei.
Tribunalul Botoşani urmează să analizeze, cel mai probabil în această săptămână, cererea Finanţelor.
O nouă insolvenţă! O firmă din Botoşani intră în insolvenţă la cererea Finanţelor Publice