FC Botoșani a pierdut un nou meci în SuperLiga, de data aceasta în deplasarea de la Petrolul Ploiești, scor 1-2, însă de data aceasta moldovenii sunt furioși pe arbitraj.
Ce îi deranjează, de fapt, pe cei de la FC Botoșani? În minutul 52 al partidei, arbitrul Viorel Flueran a dictat o lovitură liberă pentru Petrolul, pentru un presupus henț al lui Gabriel David. Din această lovitură liberă, revenitul după suspendare Valentin Țicu a reușit să deschidă scorul.
FC Botoșani, atac violent la arbitraj după un nou eșec în SuperLiga
Doar că, așa cum s-a văzut ulterior pe reluările TV, mingea nu îl lovise în mână pe Gabriel David. Fotbalistul a fost furios la final de meci și a făcut acuzații grave. ”N-a fost henț. Arbitrul a venit la mine și mi-a zis: Am greșit, ce vrei să fac? Du-te de aici că-ți dau galben! Eu mă duc acasă, n-am mai luat de mult nicio primă de joc, iar el își bate joc de noi în ultimul hal”, s-a plâns Gabriel David.
Mai mult, David le-a promis fanilor că el și coechipierii săi vor scoate echipa din zona retrogradării. ”Când sunt toți împotriva noastră, n-ai ce face. O vom scoate la capăt, noi împotriva tuturor”, a transmis fotbalistul. La fel de direct a fost și antrenorul interimar al celor de la FC Botoșani, Andrei Patache.
La fel ca și pe Gabriel David, faza în care arbitrul Flueran a dictat eronat lovitură liberă decisivă pentru Petrolul îl enervează cumplit pe tehnician. ”Muncim și vrem să jucăm pe teren! E a opta sau a noua greșeală. Noi și Dinamo suntem cele mai dezavantajate echipe. Vrem să fim arbitrați corect, nu ajutați.
Noi n-am câștigat anul ăsta, ne-a afectat moral golul primit. Ne cade greu. Luăm gol după o decizie unde toți zic că nu a fost. Avem VAR, nu? Nu e pentru toată lumea? La ei stă și analizează un ofsaid… vor să tragă liniile invers. La noi dau drumul la joc imediat. Asta e realitatea! Am făcut un joc bun în prima repriză, din păcate nu am avut noroc în fața porții.
Au fost și plusuri, am dat gol. Ăsta e un plus. O decizie schimbă soarta unui joc. Moralul nostru nu e bun, n-am mai câștigat de anul trecut. E greu și apăsător, dar am încredere în toți că o vom scoate la capăt”, a transmis antrenorul. În urma acestui rezultat, FC Botoșani a rămas ”lanterna roșie” a clasamentului, cu doar 8 puncte, la două puncte în spatele celor de la Dinamo.
Cu toate acestea, patronul Valeriu Iftime e încrezător în șansele echipei sale de a se salva de la retrogradare. În acest sens, omul de afaceri pregătește la iarnă mai multe transferuri, pentru care e decis să ”insiste”. ”Eu nu sunt disperat, îmi pare rău că suntem aici, mă preocupă să ies din zona asta, dar mai mult ce să fac? Băieții sunt încrezători, am vorbit cu ei mai mult ca niciodată. Încerc să fiu un patron de club cu plățile organizate.
Am în vedere în iarnă niște transferuri. Voi încerca să insist pentru ele. Oricum e iarna scurtă. Mercato din iarnă oricum nu știu cât o să ne ajute. Trebuie de pe acum să luăm jucători, pe care oricum îi găsești greu. Am și încă șapte-opt fotbaliști de care vreau să mă despart. Toate lucrurile astea sunt într-o viteză nebună”, a declarat Iftime pentru Sport.ro.
Până la finalul acestui an pentru FC Botoșani urmează, în campionat, un meci cu Rapid, pe 2 decembrie, după care moldovenii se vor deplasa în Craiova, pentru a da piept cu FCU 1948. Ultimele două etape din decembrie vor programa meciurile FC Botoșani – Dinamo și Oțelul – FC Botoșani, după care va veni o pauză scurtă de iarnă, până la finele lunii ianuarie, potrivit Fanatik.