Pietre care poartă versurile marelui poet Mihai Eminescu au fost înșirate prin municipiul Botoșani. Este vorba despre versurile poeziei „Luceafărul”, care au fost inscripționate pe pietre și montate în Centrul Istoric. Este vorba despre 100 de pietre, care cuprind cele 98 de strofe ale poeziei și iar două sunt cu informații despre proiectul prin intermediul căruia au fost realizate.
Acestea fac parte din programul transfrontalier „Eminescu- O Cultură, O Rută în zona transfrontalieră Botoșani- Bălți” și vor fi amplasate pe toată ruta eminesciană speficiată în proiect. Practic, pornesc din Centrul Istoric, pe la Primăria Botoșani, Pietonalul Unirii, Parcul „Mihai Eminescu” și apoi la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, Instrumentul European de Vecinătate, având o valoare totală de 1.620.625,26 euro.
Pietrele trebuiau dispuse altfel, nu pe caile circulante… Acum ceva ani a fost un accident cu bicicleta pe Str Unirii, mai trebuie sa se intample?