Un bărbat din județul Botoșani a murit la scurt timp după ce a fost condamnat la închisoare, într-un dosar în care era acuzat de săvârşirea infracţiunilor de „acces ilegal la un sistem informatic”, „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos” şi „delapidare”, toate în formă continuată.
Cristian Lucian Apostol a fost condamnat, în luna aprilie a acestui an, de Tribunalul Botoșani, la patru ani și jumătate de închisoare pentru că a furat peste 1.000 de litri de motorină de la o firmă din Suceava.
În plus, el ar fi trebuit să plătească firmei din Suceava despăgubiri pentru motorina furată.
Decizia instanței a fost contestat la Curtea de Apel Suceava, iar la termenul de joi instanța a decis încetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului.
Bărbatul de 39 de ani, din Dorohoi, iar în cursul lunii mai 2018, profitând de calitatea sa de angajat cu atribuţii de gestionar în cadrul unei societăţi comerciale din Suceava, în trei zile diferite, a utilizat în mod neautorizat cardul de alimentare al firmei la staţii peco, achiziţionând în interes propriu cantitatea totală de 1.084,38 litri motorină, în valoare de 6500 lei.
Solutia pe scurt:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva Sentinţei penale nr. 78 din data de 24 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. 1770/40/2021. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Apostol Cristian Lucian sub aspectul infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, prev. de art. 360 alin. 1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale) – ca urmare a decesului inculpatului. În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Apostol Cristian Lucian sub aspectul infracţiunii de efectuarea de opera?iuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 250 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (trei acte materiale) – ca urmare a decesului inculpatului. În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Apostol Cristian Lucian sub aspectul infracţiunii de delapidare, prev. şi ped. de art. 295 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal, art. 35 alin. 1 Cod penal (trei acte materiale) – ca urmare a decesului inculpatului. În temeiul art. 397 alin. 1 raportat la art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC AUTOSRADU SRL Suceava. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală, judecata în primă instanţă şi apel rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu la judecata în primă instanţă – av. Abdulbaki Wand Alexandru, în cuantum de 1495 lei conform delegaţiei nr. 1498/09.06.2021, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Botoşani, şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu la judecata în apel – av. Darie Urziceanu Andreea, în cuantum de 942 lei conform delegaţiei nr. 2188/10.08.2023, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2023, prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Document: Hotarâre 1634/2023 23.11.2023