Un profesor de la un cunoscut colegiu din municipiul Botoșani a fost condamnat pentru un moment de inconștiență. Cadrul didactic respectiv predă la Colegiul AT Laurian și a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Acesta continuă să predea la clasă și asta provoacă nemulțumire în rândul unora dintre părinți. Mama unui elev ne-a scris pe mailul redacției nemulțumirea sa față de această situație.
„Sunt mama unui elev de la Laurian și sunt revoltată de faptul că copilului meu ii preda un profesor condamnat penal anul ăsta pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice”, a scris mama care a dorit ca numele să nu îi fie făcut public.
Numele profesorului nu va fi făcut, de asemenea, public, din cauză că i-ar putea afecta imaginea, în condițiile în care Legea învățământului nu îi interzice unui cadru didactic să profeseze, chiar dacă a fost condamnat penal.
Un bărbat din Botoșani a murit la scurt timp după ce a fost condamnat la închisoare