Trei instituții publice fac angajări în perioada imediat următoare. Școala Gimnazială nr.1 Cristești angajează bibliotecar cu jumătate de normă. Se cer studii superioare cu diploma de licență, fie absolvent al unei instituții de învățământ superior secția biblioteconomie, fie absolvent al altor instituții de învățământ superior care a studiat în timpul școlarizării disciplinele de profil din domeniul biblioteconomiei (conform suplimentului la diploma de licență) sau în curs de finalizare, oerfecționări (specializări): cursuri în tematica biblioteconomiei / mediatecă/documentarist.
Data limită de depunere a dosarelor este 7 decembrie, proba scrisă are loc pe 18 decembrie iar interviul pe 19 decembrie.
Școala Gimnazială Sf.Maria Botoșani angajează îngrijitor copii grădiniță. Se cer studii medii și vechime de 5 ani. Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs este 8 decembrie, proba scrisă are loc pe 19 decembrie iar proba practică pe 20 decembrie. Interviul este programat pe 21 decembrie.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți a scos la concurs un post de combiner agricol, în cadrul Bazei Experimentale Vegetale. Se cer studii medii/generale; perfecționări (specializări): certificat calificare combiner agricol sau mecanic agricol. Termenul de depunere a dosarelor este 11 decembrie, proba practică are loc pe 18 decembrie iar interviul pe 19 decembrie.