Angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani nu renunță la proteste. Ei au început săptămâna cu o nouă manifestare în fața instituției, nemulțumiți de salarii. Oamenii se plâng că în prezent nivelul salariilor din Direcțiile de Sănătate Publică este sub media salariului brut pe economie.
„Protestăm în fața inechității salariale”, „Fără discriminări în categorii de personal”, „Vrem salarii decente”, sunt doar câteva dintre mesajele prezentate de protestatari.
Din anul 2018 nu au mai fost acordate majorări salariale nici în contextul inflației, ceea ce a condus la scăderea puterii de cumpărare cu 24,95% și, implicit, a calității vieții.
Protestarii mai spun că prin adoptarea Legii privind aprobarea OG nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, s-a aprobat personalului din Casele de asigurări de sănătate județene să beneficieze de salariu și celelalte drepturi la nivelul maxim în plată aferent funcțiilor din aparatul de lucru al Guvernului și astfel, au fost create discrepanțe semnificative între nivelurile salariale din Direcțiile de Sănătate Publică și cele din Casele de Asigurări de Sănătate.
Prin acest tratament salarial diferențiat este încălcat principiul egalității în drepturi, principiul echității, iar angajații direcțiilor de sănătate publică sunt discriminați, fără motive obiective, cu toate că egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție, mai spun ei.
Salariații din DSP solicită creșterea salariilor la un nivel decent atât pentru funcționarii publici, cât și pentru personalul contractual – toți de specialitate, dar cu alte inechități interne de salarizare. Protestele vor continua pe termen nelimitat, până la soluționarea revendicărilor.
Bai, voi trebuie sa fiti desfiintati. Nu folositi la nimic. Sunteti aia de sechestrati oamenii in case pe vremea plandemiei . Mai vreti si bani. Mars , ma!