Balul oamenilor de afaceri care a avut loc, vineri, la Botoșani, a fost un prilej pentru doamnele și domnii din afaceri să-și etaleze ținutele spectaculoase. De asemenea, doamnele s-au întrecut în machiaje deosebite și coafuri pe măsura evenimentului. Cu toții au respectat însă codul vestimentar impus de organizatori: alb și negru.
Camera de Comerț și Industrie (CCI) Botoșani a organizat a 30-a ediţie a Balului oamenilor de afaceri din judeţ. Evenimentul „Topul Firmelor – Gala Excelenței în Afaceri”, a avut loc la Popas Cucorăni- Salonul „Luceafărul”. Atmosfera a fost întreținută de Cvartetul „Poem” și pianistul Constantin Panaite, alături de Mady Omania & Virgil Prispian.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat soții Carmen și Dumitru Solomonescu, Călin Ailoaie de la Stas Mobila, Mioara și Gheorghe Ciubotaru de la Electroalfa, Doina și Iulian Căzăcuț de la Dolycom, președintele USR Cătălin Drulă, Marilena și Liviu Conțac de la Big Conf, prefectul Sorin Cornilă, primarul Cosmin Andrei, directorul BRD, Dan Alupoaie, patronul Tamistef, Iulian Stefanache, patronul Eta, Iulian Parascanu, dar și Gerard Losson, de la Formens.
Marele absent a fost Tonino Boldea, de la Five Continents, și soția sa, Anca Boldea, care deține farmaciile Anca. Toți cei prezenți au respectat codul vestimentar black & white.
„Festivitatea de premiere a firmelor intrate în TOP-ul Județean 2022 oferă o oportunitate de neegalat pentru consolidarea parteneriatului Camerei de Comerț și Industrie Botoșani cu mediul de afaceri. TOP-ul firmelor reprezintă un moment de analiză și recunoaștere a rezultatelor activității, fiind întocmit pe baza metodologiei unice, complexe, transparente și unitare la nivel național, utilizată de toate Camerele de Comerț județene, singurul clasament care se supune rigorilor legii”, susţin organizatorii.
Felicitări fam Tonino ! !! Bal ,politic !!! usr ist ..