Ceea ce pentru cei mai mulţi dintre voluntarii participanţi a fost iniţial o provocare, s-a dovedit a fi cel mai mare proiect de implicare socială din ţară, “Let`s Do It, Romania!”. Voluntarii implicaţi în proiect şi-au propus, pe lângă obiectivul evident, curăţarea ţării de deşeuri într-o singură zi, şi să arate că România este pregătită pentru schimbare, că se pot petrece şi în România lucruri pozitive de mare amploare.
Aceasta a fost şi gândirea voluntarilor botoşăneni, care au adus în 2010 cel mai mare proiect de implicare socială şi în cel mai nordic judeţ din ţară. Reuşita obiectivelor propuse face ca judeţul Botoşani să se implice din nou, anul acesta, în campania “Let’s Do It, Romania!”.
Cifrele înregistrate atât la nivel naţional cât şi local dovedesc reuşita totală a proiectului şi dorinţa de a ne uni din nou forţele spre o Românie cât mai pozitivă.
La nivel naţional, peste 200 000 de voluntari au participat, anul trecut, la curăţenia din data de 25 septembrie, în cele 41 de judete ale ţării, care au strâns peste 550 000 de saci de deşeuri. Numai la Botoşani s-au implicat 7.337 de voluntari care au strâns 10.045 saci de deşeuri, aceasta însemnând o cantitate de 82.215 tone. În total, din judeţ, au participat 48 de comune şi 44 de şcoli. Volutnarilor participanţi li s-au alăturat autorităţile judeţului printre care îi amintim pe prefectul Cristian Roman, viceprimarul Cătălin Alexa, dar şi fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Sorin Grindei, actualmente director la Cancelaria Prefectului.
Noutatea principală din acest an este reprezentată de noul sistem de cartare, care va fi bazat pe “zone de cartare”, de aproximativ 3×3 km fiecare (numite şi griduri). Fiecare voluntar care se înscrie pentru cartare îşi va alege zone de cartare proprii, iar raportarea se va face încărcând pe intranetul proiectului informaţiile de pe teren. Noul sistem permite calcularea procentajului cartat din fiecare judet, dar şi alocarea resurselor în zonele cu probabilitatea cea mai mare de a exista gunoi. Obiectivul final al acestui sistem este Harta Deşeurilor, instrumentul cheie pentru organizarea voluntarilor pentru ziua de curatenie. Harta Deseurilor va sta la baza Registrului National al Deseurilor, gândit ca un instrument de monitorizare a zonelor cu probleme din România, util pentru autorităţi şi organizatori.
Anul acesta, pe data de 24 septembrie, judeţul Botoşani îşi propune să depăşească cifrele stabilite anul trecut cu privire la numărul voluntarilor participanţi astfel încât desfăşurarea de forţe pentru curăţenia generală de o zi să fie cât mai extinsă în judeţ.