Un afacerist din județul Botoșani a fost amendat de comisarii Gărzii de Mediu Botoșani cu 50.000 lei în urma unui control neplanificat. Operatorul a ajuns în atenția comisarilor după ce a incendiat deșeurile. Aceștia au găsit, în spatele unei stații de distribuție carburanți, lângă un depozit de materiale de constucții, în două butoaie metalice se eliminau prin incendiere deșeuri de ambalaje din plastic, doze de aluminiu, ambalaje PET.
„Deșeurile ardeau cu flacără, emanând fum negru care s-a observat de la distanță. În cele două recipiente s-a constat o cantitate de cenușă cca 1/3 din volumul acestora, precum și urme de cenușă pe platforma betonată. Cele două recipiente prezentau urme de incendiere frecventă: funingine depusă pe pereții acestora în proporție de 100%, degradarea pereților datorită temperaturilor generate de incendiere. Până la finalizarea verificărilor pe amplasament operatorul economic nu a întreprins acțiuni de stigerea focului”, precizează reprezentanții Gărzii de Mediu.
Totodată, comisarii au constatat că operatorul economic nu a instituit și nu a colectat separat deșeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, nu ține o evidenţă cronologică lunară după cod deşeu, cantitatea în tone a deșeurilor generate, cantitatea de deşeuri în tone încredinţată spre valorificare și/sau eliminare, nu deține contracte de valorificare/eliminare deșeuri cu operatori economici autorizați. Pentru neconformitățile constatate s-au aplicat două sancțiuni contravenționale: o amendă de 50.000 lei și un avertisment.
O firmă de transport din Botoșani făcea bani de pe urma morților. Percheziții la sediul firmei