Un tânăr a semănat teroare într-un local din județul Botoșani: A distrus mobilierul, l-a bătut pe un angajat al localului și a agresat sexual o tânără

foto arhiva

Un tânăr a semănat teroare într-un local din județul Botoșani. La data de 16 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din orașul Flămânzi, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, individul, la data de 7 noiembrie a.c., în timp ce se afla într-un local public, din orașul Flămânzi, ar fi distrus obiecte de mobilier și bunuri aflate în parcarea localului și a provocat scandal, provocând idignarea persoanelor prezente. De asemenea, în același context, ar fi lovit pe unul dintre angajații localului și ar fi pipăit o tânără care se afla în incinta acestuia.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus”, a precizat Nenișcu.

FOTO Accident grav la Botoşani! Un tânăr a fost rănit pe drumul european E58

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *