Săptămâna viitoare încep înscrierile pentru a doua sesiune de Bacalaureat

bacalaureatÎnscrierile pentru Bac-ul de toamnă se fac în perioada 11 şi 15 iulie. La această sesiune se pot prezenta corigenţii, dar şi elevii care nu au promovat examenul în sesiunile anterioare. Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română va avea loc în zilele de 22 şi 23 august. Pe 23 şi 24 august – la limba de circulaţie internaţională, iar pe 25 şi 26 august va avea loc evaluarea competenţelor digitale.

Probele scrise vor începe în data de 29 august cu cea de limba şi literatura română, pe 31 august va urma proba obligatorie a profilului. În data de 2 septembrie va avea loc proba la alegere a profilului şi a specializării.

Afişarea rezultatelor se va face în 4 septembrie până la ora 16,00 şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 7 septembrie.

La nivelul judeţului Botoşani, în prima sesiune, au fost respinşi 1562 candidaţi, din 3641 prezenţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *