Peste 80 de salariați din Direcția de Sănătate Publică Botoșani au protestat, astăzi, în fața instituției pentru salarii mai mari. Protestul a avut loc între orele 8,30 – 9,30, salariații purtând pancarte cu mesajele ”Aceeasi lege, aceeași funcție, același salariu!”, ”Vrem salarii decente!”, ”În pandemie am contat, astăzi ne-ați abandonat!”, ”Mereu sacrificați și niciodată respectați”
Protestatarii spun că în prezent nivelul salariilor din Direcțiile de Sănătate Publică este sub media salariului brut pe economie. Din anul 2018 nu au mai fost acordate majorări salariale nici în contextul inflației, ceea ce a condus la scăderea puterii de cumpărare cu 24,95% și, implicit, a calității vieții, spun ei.
”Ceea ce nu a înțeles legiuitorul nostru este faptul că sănătatea mai are și urgențe de sănătate publică, aici noi suntem. Venim din concedii, transmitem rapoarte la 12 noaptea pentru anumite cazuri, acestea sunt lucruri care nu se văd. Rugămintea mea către legiuitorul român este să se așeze la masă, dacă nu poate să dea acestei categorii sociale de salariați care garantează dreptul la sănătate drepturile salariale cuvenite, să se așeze la masă, să deschidă Legea 95 la titlul VIII art,250 și obligația unui împuternicit ca mine de a asigura calitatea serviciului medical trecută la titlul Casei de Asigurări să dispară și noi să nu mai avem obligațiile respective, dacă nu suntem salarizați. Eu am un salariu de 4.400 lei net, sunt medic primar epidemiolog. Controlăm medici care au venituri de zece ori mai mari decât ale noastre”, a declarat medicul Laura Acatrinei, epidemilog în cadrul Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
Protestarii spun că prin adoptarea Legii privind aprobarea OG nr. 21/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, s-a aprobat personalului din Casele de asigurări de sănătate județene să beneficieze de salariu și celelalte drepturi la nivelul maxim în plată aferent funcțiilor din aparatul de lucru al Guvernului și astfel, au fost create discrepanțe semnificative între nivelurile salariale din Direcțiile de Sănătate Publică și cele din Casele de Asigurări de Sănătate.
Prin acest tratament salarial diferențiat este încălcat principiul egalității în drepturi, principiul echității, iar angajații direcțiilor de sănătate publică sunt discriminați, fără motive obiective, cu toate că egalitatea de tratament este în general garantată de Constituție, mai spun ei.
Salariații din DSP solicită creșterea salariilor la un nivel decent atât pentru funcționarii publici, cât și pentru personalul contractual – toți de specialitate, dar cu alte inechități interne de salarizare. Protestele vor continua pe termen nelimitat, până la soluționarea revendicărilor.
In pandemie ati tinut minciuna ASCUNSA SUB PRES si ati amendat poporul ca prostia numita COVID sunteti partasi la marea minciuna de manipulare a poporului ati luat salari de pana la 10000 euro cei mai minciunisi dintre voi ! cvam sa va fie RUSINE