O casă a fost mistuită de un incendiu, noaptea trecută, în județul Suceava. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului și cei ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la casă de locuit din orașul Gura Humorului.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unei locuințe cu pericol de propagare la două anexe învecinate.
Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor unui bărbat în vârstă de 62 ani, acesta suferind arsuri de gradul I și II la nivelul capului. Ulterior acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, parțial etajul locuinței construit din lemn, elemente de tâmplărie și s-au degradat bunuri din interiorul locuinței.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului: jar sau scântei căzute dintr-o sobă fără acumulare de căldură.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:50, iar pompierii militari au salvat restul casei de locuit și anexele învecinate.