FOTO Acțiuni de amploare în zona unităților de învățământ din municipiul Dorohoi. Mai mulți elevi prinși că absentau de la ore

Astăzi, 10 noiembrie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Dorohoi, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în zona unităților de învățământ, din  municipiului Dorohoi și din comunele Hilișeu Horia și Șendriceni.

 Activitatea a avut drept scop prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 147 de persoane, 26 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament în societate. De asemenea, au fost controlate 11 unități de alimentație publică și 53 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valaore de peste 6.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier și pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării caselor de marcat electronice. Totodată, în zona de acțiune au fost depistați 7 elevi care absentau de la cursuri, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *