Un protest la care au participat zeci de șoferi a avut loc, vineri, în județul Botoșani. Localnicii din două comune din județul Botoșani au ieșit în stradă, pentru a cere autorităților să asfalteze drumul județean care tranzitează localitățile Mileanca și Coțușca. Este vorba despre DJ 293, care, spun ei, este într-o stare deplorabilă.
Protestatarii au mers pe traseul Coțușca- Puțureni- Codreni- Mileanca- Săveni- Botoșani și au ajuns în fața sediului Consiliul Județean, unde și-au strigat nemulțumirile.
Aceștia au scandat ”Rușine!” Vrem drumuri asfaltare, nu promisiuni deșarte!”, ”Interesul își poartă festul!”
”Am decis să organizăm marșul, pentru că noi, la fel ca ceilalți proprietari de autovehicule, plătim rovignetă, asigurări, dar suntem nevoiți să circulăm cu mașinile în aceste condiții deplorabile. Anual, din cauza drumului, plătim sute și mii de lei pentru piesele de schimb”, a declarat Cristian Saucă, unul dintre organizatori.
Oamenii vor să ca autoritățile locale să le spună concret când vor începe demersurile pentru obținerea de fonduri în vederea asfaltării DJ 293.