Acțiune de amploare a poliției la Săveni! Zeci de persoane legitimate și mașini verificate

De Sfinții Mihail și Gavril, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, precum și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Astfel, au fost vizate zona localurilor publice și cele în care se formează aglomerări de persoane, fiind legitimate peste 30 de persoane, dintre care, 3 au fost sancționate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, au fost instituite filtre pe principalele artere rutiere, prilej cu care au fost controlate 16 autovehicule și au fost efectuate  testări cu aparatul etilotest, fără a fi depistat vreun conducător auto sub influența alcoolului.

 

În urma abaterilor la regimul rutier constatate de polițiști, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1400 de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *