Joi 9 noiembrie 2023, Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de copii Botoşani, își sărbătorește hramul, cu ocazia prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie.
Programul liturgic dedicat acestei sărbători începe miercuri, 8 noiembrie 2023, la ora 1600, când racla cu sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie va fi aşezată, spre închinare, pe un podium amenajat în fața bisericii.
Sfântul Ierarh Nectarie este unul din cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Cunoscut în lumea întreagă ca vindecător al bolilor sufletești și trupești, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Grecia în anul 1961 şi este unul dintre căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că „cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”.
„Sfântul Ierarh Nectarie este un exemplu pentru fiecare dintre noi. Viața lui greu încercată ne oferă un răspuns pentru fiecare întrebare care ne frământă și ne îndeamnă să ne găsim liniștea sufletească prin rugăciune, smerenie și post. Miercuri, de la ora 1700, va fi oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar joi 10 noiembrie 2022, în ziua hramului, programul liturgic începe la ora 7 şi cuprinde: Miezonoptica, Ceasurile, Utrenia şi Sfânta Liturghie. Îi aşteptăm pe credincioşi să fie alături de noi în aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm împreună bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nectarie să ne întărească în credință și răbdare.” a precizat preotul paroh Marius Ciobanu.
Biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Botoşani, construită în perioada 2009 – 2010, a fost resfinţită în ziua de 18 septembrie 2022 de către IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei și IPS Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.