O femeie din Botoșani a fost surprinsă de camerele de supraveghere în timp ce fură un portofel din rucsacul unei tinere.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reușit identificarea femeii, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, bănuită de comiterea infracțiunii de furt.
Potrivit anchetatorilor, la data de 6 noiembrie a.c., în timp ce se afla în Piața Centrală, din municipiul Botoșani, femeia, profitând de neatenția victimei, o tânără de 29 de ani, ar fi sustras din rucsacul pe care aceasta îl purta pe spate, un portofel cu documente și 2.800 de lei.
Ulterior, hoața a fost depistată în zona Pieței Mari, prilej cu care a fost condusă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind restituit victimei.
”Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând ca la finalizarea acesteia să fie dispuse măsuri legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Pentru a nu cădea victime ale unor astfel de infracțiuni, polițiștii recomandă:
- portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere;
- feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
- când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
- daca stați la o coada priviți cu atenție celelalte persoane; daca simțiți cț asupra dumneavoastră se face presiune la coadă în magazine sau că cineva s-a instalat în fața dumneavoastră și v-a acoperit vederea, verificați imediat geanta și locul unde țineți portofelul;
- acordați o mai mare atenție poșetei/rucsacului; siguranța acestora să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăți sau cumpărături nu scoateți tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;
- tineți geanta/rucsacul în față, protejand-o cu mâna;
- nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
- nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
- nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;