Botoșăneanul care a fost reținut de polițiști în cazul dublei crime de la Manoleasa a fost prezentat, marți, în fața judecătorilor Tribunalului Botoșani cu propunerea de arestare preventivă. Astfel, magistrații au decis arestarea preventivă a lui Marius Florin Strat pentru 30 de zile.
Este vorba despre verișorul fetei de 14 ani, un bărbat de 37 de ani, din Ripiceni, fiul fratelui femeii de 47 de ani. Polițiștii și procurorii au făcut și o percheziție la locuința acestuia, unde au identificat mai multe bunuri care ajută în anchetă. A fost examinat medico-legal și a reieșit că a avut discernământ drept urmare acesta a fost dus la instanță.
„A fost plecat prin Germania sezonier. Nu era căsătorit. Nu îl băga nimeni în seamă deoarece avea un comportament ciudat. În trecut mai hărțuia copile”, ne-a mărturisit o localnică.
Reamintim că o femeie de 47 de ani și fiica sa de 14 ani, din comuna Hănești, care au fost găsite moarte, cu arsuri pe corp în locuința din Manoleasa.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 972/P/2023. În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Strat Marius-Florin, cercetat pentru săvâr?irea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188, 189 alin. 1 lit. f, h din Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07 noiembrie 2023, până la data de 06 decembrie 2023, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Strat Marius-Florin. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul pentru avocat desemnat din oficiu – Abdulbaki Wand Alexandru – în sumă de 340 lei se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 07 noiembrie 2023, ora 16:40.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP) 84/2023 07.11.2023