Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat, pe 6 noiembrie, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona unităților de învățământ, din municipiul Botoșani.
Activitățile au fost desfășurate în proximitatea a 7 unități școlare, fiind legitimate 46 de persoane, controlate 25 de autovehicule și 3 agenți economici.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, conducătorilor auto, depistați în apropierea unităților școlare, care au comis abateri la regimul rutier, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.