Parcarea Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani se închide de miercuri, 8 noiembrie. Medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean Botoșani, a declarat că încep lucrările la utilitățile de la noua clădire a ambulatoriului de specialitate. Acestea vor dura mai bine de o lună.
”Începând de miercuri, 8 noiembrie, va fi blocată parcarea mare a spitalului, întrucât încep lucrările pentru devierea utilităților pentru noua clădire unde va fi ambulatoriu”, a declarat medicul Monica Adăscăliței.
Clădirea care urmează să fie construită va fi cu trei etaje, cu 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament, sector de spitalizare zi, valoare investiției ridicându-se la 13 milioane euro.