Mănăstirea Vorona se află în comuna Vorona, judeţul Botoşani, la marginea pădurilor. Este locul în care patriarhul Teoctist (1986-2007), pe numele său Toader Arăpaşu, a intrat de tânăr ca frate de mănăstire. În anul 1928, în Duminica Tomei, viitorul patriarh Teoctist, care s-a născut în satul Tocileni, comuna Stănceni din judeţul Botoşani (7 februarie 1915), a fost primit la Schitul Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani, aparţinând de Mănăstirea Vorona.
Chilia în care a vieţuit între anii 1929-1931 patriarhul Teoctist Arăpaşu este păstrată la Vorona ca muzeu, aici fiind amplasată o placă comemorativă. Denumirea mănăstirii vine de la pârâul Vorona, consemnat într-o carte domnească din 16 noiembrie 1433, potrivit https://vorona.mmb.ro/.
Prima construcţie în acest loc, o bisericuţă din lemn, a fost ridicată la începutul secolului al XVII-lea de câţiva călugări. Peste un secol, o seamă de familii de boieri moldoveni ca Liteanu, Jora, Panaite, Balş, Vârnav, Catargi, Basota, Miclescu, Beldiman, Cananau, Mavrocordat, Donici, Şuţu, Crupenschi, Holban, precum şi arhimandritul Rafail au contribuit la înflorirea Voronei, care a dobândit faimă în istoria monahismului şi ortodoxiei.
Complexul monahal este format din două mari biserici din zid şi una mai mică în cimitir, precum şi schitul din apropiere, numit Sihăstria Voronei, devenit după 1990 o mănăstire de sine stătătoare. Ansamblul mănăstirii este inclus pe lista monumentelor istorice din Botoşani, potrivit Agerpres.ro.
Până în 1968 Vorona a fost mănăstire pentru călugări, iar din 1968 a devenit mănăstire pentru călugăriţe. Biserica mare a aşezământului este o construcţie din piatră şi cărămidă în plan triconic, cu absidele semicirculare. Spaţiul este împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră mare la răsărit şi una mică la nord, în proscomidie. În sudul altarului a fost adăugat un diaconic-veştmântar. Pe altar este o turlă oarbă, din lemn.
În altar se păstrează o icoană a Mântuitorului Hristos, care a aparţinut probabil catapeteasmei vechii biserici, menţionează site-ul citat. La proscomidie, într-o raclă de argint se păstrează o cruce de lemn în mijlocul căreia este fixată o cutiuţă din argint, în care se află părţi din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae.
Catapeteasma bisericii este ornamentată cu o frumoasă sculptură, în parte aplicată. Naosul cu abside largi este luminat de câte o fereastră pe fiecare absidă. Delimitarea de pronaos se face printr-o arcadă puternică, lată, care susţine cele două bolţi din naos şi pronaos. Pe naos este o turlă mare, oarbă.
Pronaosul este luminat de o fereastră la sud, alta la nord. În pronaos este amvonul în stil baroc. Pe pronaos se află a treia turlă a bisericii, de asemenea, oarbă. Toate cele trei turle sunt de formă octogonală în exterior, cu acoperişuri înalte în formă de mitră arhierească, acoperite cu tablă aşezată în solzi, vopsită bej-crem şi cu cruci deasupra. Ferestrele din altar, naos, pronaos sunt duble, terminate în arc şi cu grilaj metalic la mijloc.
Pridvorul, cu intrarea prin vest, pe o uşă de stejar sculptat, este luminat de câte o fereastră mică, dreptunghiulară, aşezată pe fiecare parte. Este susţinut de patru coloane în faţă şi alte trei pe fiecare parte laterală, fixate în soclul fundaţiei, cu o frumoasă ornamentaţie sculpturală în partea superioară.
Faţada bisericii este fragmentată de coloane dreptunghiulare, angajate în structura zidului, perpendiculare pe soclu, ornamentate în partea superioară. Coloanele (stâlpi de susţinere) sunt în zona altarului, naosului şi pronaosului.
Pictura a fost executată iniţial în ulei, în perioada 1869-1870, de schimonahul Vladimir Machidon, care făcea parte din obştea monahală de la Vorona. În 1982 biserica a fost pictată în frescă de Nicolae Gavrileanu.
