Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 6-19 noiembrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile din interval, cu medii ale maximelor de 18 grade, apoi se va răci ușor, dar maximele se vor situa în continuare peste norme, în jurul a 15 grade și abia din data de 12 noiembrie se va resimți o răcire mai accentuată, când acestea vor coborî spre 10…12 grade.
Regimul termic nocturn va fi oscilant până în data de 13 noiembrie, astfel încât va avea variații între 4 și 10 grade mediat regional, apoi se va menține relativ constant la 2…4 grade. Activitatea pluviometrică va fi destul de scăzută pe parcursul intervalului, cu o probabilitate ca precipitațiile să se manifeste la nivel local doar în data de 8 noiembrie.